Atunci cand ne nastem avem in jur de 3500 - 4000g sau chiar mai mult sau mai putin. Suntem niste papusele (doar cA ele nu plang) : cu manute mici, ochisorii minusculi [dar mie imi plac copii incepand de la 7-8 luni, atunci mi se par chiar niste ingerasi, nu stiu daca ma intelegeti].
Cand suntem mici avem inima si sufletul curate, totul e minunat atunci. Traim intr-o lume in care nu exista rautate(decat putin, atunci ne certam de la jucarii), suntem alintati si protejati de catre parinti. Insa din nefericire, crestem, si daca avem norocul sa ne nastem in sanul unei familii cu valori si principii(care nu s-au pierdut) ar trebui sa fim foarte bucurosi.
Eu sunt de parere ca atunci cand ajungem la maturitate, e tare dificil sa mai pastram copilul acela curat, inocent din noi. Iar asta depinde de societate, de anturajul pe care il alegem sa il frecventam, de ceea ce ne-au insuflat parintii, depinde de modelele ce ni le alegem sa le urmam (caci fiecare dintre noi are unul sau mai multe modele, gen: profesorul de geografie, vecina care emana o eleganta si nu iesea niciodata nearanjata din casa sau diferite alte persoane cu care am avut sau nu contact), depinde de foarte multi factori.
La inceput sufletul copilului nostru e curat, apoi la scoala apar schimbari, din pacate adunam ura, invidie, gelozie in suflet. Asta nu o putem schimba. Suntem niste animale, insa niste animale SUPERIOARE care pot gandi, alege ce e bine si ce e rau.
Iar la batranete ajungem niste intelepti si incerca sa-i avertizam pe cei dragi noua, sa aiba grija de sufletul lor, sa isi pastreze copilul din ei cat pot de mult, pentru ca e foarte important pentru a supravietui intr-o lume atat de schimbatoare.
Cand suntem mici avem inima si sufletul curate, totul e minunat atunci. Traim intr-o lume in care nu exista rautate(decat putin, atunci ne certam de la jucarii), suntem alintati si protejati de catre parinti. Insa din nefericire, crestem, si daca avem norocul sa ne nastem in sanul unei familii cu valori si principii(care nu s-au pierdut) ar trebui sa fim foarte bucurosi.
Eu sunt de parere ca atunci cand ajungem la maturitate, e tare dificil sa mai pastram copilul acela curat, inocent din noi. Iar asta depinde de societate, de anturajul pe care il alegem sa il frecventam, de ceea ce ne-au insuflat parintii, depinde de modelele ce ni le alegem sa le urmam (caci fiecare dintre noi are unul sau mai multe modele, gen: profesorul de geografie, vecina care emana o eleganta si nu iesea niciodata nearanjata din casa sau diferite alte persoane cu care am avut sau nu contact), depinde de foarte multi factori.
La inceput sufletul copilului nostru e curat, apoi la scoala apar schimbari, din pacate adunam ura, invidie, gelozie in suflet. Asta nu o putem schimba. Suntem niste animale, insa niste animale SUPERIOARE care pot gandi, alege ce e bine si ce e rau.
Iar la batranete ajungem niste intelepti si incerca sa-i avertizam pe cei dragi noua, sa aiba grija de sufletul lor, sa isi pastreze copilul din ei cat pot de mult, pentru ca e foarte important pentru a supravietui intr-o lume atat de schimbatoare.
